INEDIT. Forțele aeriene finlandeze renunță la simbolul svasticii, după aproape un secol. Cum au ajuns să folosească „eticheta” nazismului

INEDIT. Forțele aeriene finlandeze renunță la simbolul svasticii, după aproape un secol. Cum au ajuns să folosească „eticheta” nazismului
INEDIT. Forțele aeriene finlandeze renunță la simbolul svasticii, după aproape un secol. Cum au ajuns să folosească „eticheta” nazismului
Publicat: 02/07/2020, 06:59

Forțele aeriene finlandeze au renunțat la svastică, simbol pe care l-au adoptat încă din 1918.

Finlanda a modificat logo-ul Comandamentului Forțelor Aeriene, fără să anunțe în prealabil, scrie dw.com.

Noul logo este un vultur auriu într-un cerc format din aripi, în timp ce vechiul simbol includea o svastică, simbolul nazismului.

Teivo Teivainen, un academician la Universitatea din Helsinki, a fost primul care a observat schimbarea. Forțele aeriene finlandeze foloseau svastica încă din 1918.

Chiar dacă forțele aeriene au scos simbolul svasticii de pe avioane, după cel de-al Doilea Război Mondial, simbolul a rămas vizibil pe emblemene, steagurile și uniformele unității, a declarat un purtător de cuvânt al aviației militare, citat de BBC.

Istoria îndelungată a svasticii în Finlanda

Svastica a ajuns să fie folosită ca simbol de către forțele aeriene finlandeze prin intermediul unui nobil suedez, Contele Eric von Rosen. În 1918, acesta a oferit armatei finlandeze un avion, care avea pictată o svastică albastră, considerată aducătoare de noroc.

Ulterior, avioanele militare finlandeze au folosit simbolul, care a devenit însă asociat cu antisemitismul, după ascensiunea lui Adolf Hitler la putere și folosirea svasticii de către partidul nazist.

Rosen nu a avut legături cu naziștii în 1918, dar ulterior a relaționat cu ei prin cumnatul lui, un prieten apropiat al lui Hitler.

Teivanen a scris că schimbarea a fost demarată în 2017, deoarece svastica ar fi avut un impact negativ asupra atitudinii tinerilor față de înrolarea în armata finlandeză. Mai mult, țara-vecină Rusia ar fi putut considera că simbolul reprezintă un semn al adversității Finlandei.

Logoul academiei forțelor aeriene finlandeze continuă însă să includă svastica albastră „norocoasă”, cel puțin pentru moment.

Se întâmplă în România: Șofer cercetat penal pentru că în locul siglei mașinii avea montată o svastică

În 2019, un șofer sucevean a fost cercetat penal pentru că a montat pe autoturismul său, în locul siglei firmei care a produs mașina, o svastică, situația fiind sesizată după ce bărbatul a fost implicat într-un accident rutier.

Poliția Județeană Suceava a anunțat că șoferul unui autoturism implicat într-un accident rutier produs în localitatea suceveană Plopeni este cercetat penal pentru confecționarea, punerea în circulație sau deținerea în vederea punerii în circulație de simboluri fasciste.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×